Studiu de caz Republica BIO: Cum dublezi vânzările și atragi o creștere a traficului cu 50%


Îți prezentăm în acest articol instrumentele și strategia prin care magazinele își pot consolida prezența în online. În cazul de față este vorba de magazinul online Republica BIO. Colaborarea a început în octombrie 2018 și în aproape doi ani traficul a crescut cu 50%, iar vânzările s-au dublat.

În prezent, Republica BIO a ajuns la un coș mediu cu peste 20% mai mare în 2020 față de 2019.

Cei mai mulți clienți sunt femei între 25 și 44 de ani, din zona urbană, utilizatoare de telefoane cu Android și care au ca interese un stil de viață sănătos, produse alimentare de calitate și wellness.

Strategia PPC

Strategia noastră pentru portofoliul de produse pus la dispoziție de Republica BIO a presupus consolidarea prezenței pe platforme ca Facebook și Google, atragerea traficului de tip top of funnel și derularea campaniilor de tip Dynamic Remarketing, care au ajutat în creșterea ratei de conversie.

Importanța produselor și serviciilor oferite

Succesul înregistrat în 2020 a fost susținut și de introducerea de noi produse în ofertă, optimizările realizate la nivelul platformei online a Republica BIO, dar și de calitatea serviciilor oferite, lucru confirmat și prin distincțiile obținute de magazin la gale de specialitate.

Focusul a fost, încă de la debutul colaborării, pe produsele proprii, cum ar fi mierea crudă, suplimentele nutritive, sau pulberile funcționale și ingredientele de calitate, iar pentru fiecare categorie am dezvoltat și derulat campanii specifice, cu mesaje adaptate în funcție de tipul de audiență la care erau expuse și au fost comunicate foarte clar beneficiile și ce anume fac aceste produse speciale.

Rețeta succesului

  • o soluție pentru nevoia consumatorului
  • diferențiere prin calitatea serviciilor
  • prezență puternică pe platformele de promovare cu investiție în marketing și suportul unei agenții cu expertiză PPC în e-commerce
  • investiția în brand pentru ca oamenii să-i afle povestea.

Mecanismele prin care comercianții online își pot crește afacerea

Colaborarea Optimized cu Republica BIO a presupus implicare la nivel de strategie și administrare a canalelor de tip pay per click, cum ar fi Google, Facebook sau Instagram.

Acțiunile derulate până în prezent au pornit de la o analiză a site-ului, a concurenței și a strategiei PPC pentru dezvoltarea uneia noi, adaptată ofertei, clienților și poziției în piață. 

În cei doi ani, ne-am creat un framework pentru a genera interes pentru acest tip de produse și a aduce pe site publicul vizat cu ajutorul campaniilor de căutare în Google și campaniilor de display în Facebook și Google și prin videouri în YouTube.

În prezent, estimarea este că vânzările vor fi cel puțin duble față de aceeași perioadă din 2019 în a doua parte a anului și va fi menținută creșterea de 50% a traficului. 

Importanța întelegerii comportamentului consumatorului

În cazul Republica BIO, o miză importantă a fost prezența în Search pe Google, unde există deja intenția de cumpărare din partea clienților. Aceasta a fost completată de o analiză a punctelor critice în parcursul unui utilizator, de la stadiul de entuziast până la stadiul de client. În cazul Facebook, scopul a fost ajungerea la publicul potrivit, analizând interesele pe care le are acesta, comunitățile din care face parte, dar și obiceiurile de consum. Prin strategia PPC propusă de noi, Republica BIO a putut să ajungă la multiplicatorul propus pentru vânzări. 

„Noi ne-am dorit încă de la început să le fim alături clienților noștri cu cele mai bune produse, care să le susținută stilul de viață și alegerile sănătoase. Am observat și ne bucură că tot mai mulți români sunt mai atenți la ce consumă, iar asta ne motivează și pe noi să ținem pasul cu cerințele lor și chiar să-i surprindem cu produse noi lansate în portofoliul nostru. Colaborarea cu Optimized ne-a ajutat să ajungem la aceia care nu ne cunoșteau, dar și să-i ajutăm pe toți ceilalți interesați de produse bio să găsească ușor ceea ce caută. Rezultatele înregistrate până acum ne determină și ne dă încredere că ce-am pornit din pasiune poate fi de un real ajutor atât de multor oameni”, a declarat Ciprian Stancu, fondator Republica BIO. 

Despre Optimized

Optimized este singura agenție din România specializată în campanii PPC (Google Ads, Facebook Ads, Instagram Ads, YouTube Ads, Bing Ads etc) pentru e-commerce. Portofoliul agenției cuprinde exclusiv magazine online și le oferă consultanță cu ajutorul unei echipe formate din specialiști PPC și traineri certificați Google.

Agenția este fondată de Mădălina Stănescu, consultant în Digital Marketing, cu o experiență de peste 12 ani în domeniu și antreprenor ecommerce. 

Acest articol a fost preluat de:

Forbes

Start-up

Business Review

Retail